Despre noi – Amtest Group

Înființat la Londra, Grupul Amtest este o companie de distribuție cu cea mai rapidă dezvoltare din Europa Centrală și de Est, cu angajați și birouri în sedii din lumea întreagă, inclusiv în Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovenia și Slovacia

Încă de la formarea sa, Grupul și-a direcționat activitățile și operațiunile către industria electronică din Europa Centrală și de Est, dar, în ultimul deceniu, ne-am extins și am accelerat creșterea companiei, evoluând de la o companie tradițională de vânzări, prin includerea următoarelor strategii practice:

  • Adăugarea de plusvaloare soluțiilor inovatoare

Obiectivul nostru principal este să oferim excelență. Recunoaștem nevoia de aprofundare a cunoștințelor fiecărui membru al echipei, care aduc o contribuție vitală la obținerea succesului și adaugă plusvaloare, pe care aceștia o oferă clienților și Grupului însuși. Obiectivul nostru este de a vinde și implementa soluția care este “cea mai bună din clasă”, completată cu cunoștințe suplimentare și suport tehnic.

  • Acordarea unor alternative fără riscuri clienților noștri

Există trei căi principale pentru a ne pune în practică strategia de a acorda clienților noștri soluții sigure, fără riscuri:

În primul rând, punem în practică cunoștințele de automatizare și le implementăm în proceduri care ajută clienții să își concretizeze viziunea, în cadrul bugetului lor și a unui interval de timp stabilit.

În al doilea rând, facem o evaluare riguroasă a tuturor partenerilor noștri din domeniul producției, care lucrează sub brandul Amtest, pentru a ne asigura de calitatea în producție și de faptul că răspunsul tehnic și structurile de suport oferite sunt de primă clasă.

În ultimul rând, avem o politică ‘no-bid’ (contracte directe/fără licitație) care intră în vigoare atunci când soluțiile noastre nu îndeplinesc parametrii clienților. 

  • Stabilirea unor relații reciproc avantajoase cu clienții noștri 

Evoluția noastră ca Grup este direct legată de satisfacerea clienților. Oferim servicii de calitate și soluții de durată care se aliniază la cerințele și specificațiile clienților noștri.  

Suntem o echipă dedicată în întregime nevoilor clienților noștri. Preferăm să gândim într-adevăr în termeni de selecție a relațiilor, decât să avem o colecție de clienți.

Să ne cunoastem si să implementăm proiecte mărete impreună